Home » Știință » Unii dintre pacienţii care suferă de Alzheimer îşi pot păstra capacitatea cognitivă şi pot stoca amintiri

Unii dintre pacienţii care suferă de Alzheimer îşi pot păstra capacitatea cognitivă şi pot stoca amintiri

Unii dintre pacienţii care suferă de Alzheimer îşi pot păstra capacitatea cognitivă şi pot stoca amintiri
Publicat: 16.11.2016
Un studiu la care au participat persoane vârstnice a arătat că unele persoane pot fi protejate în faţa declinului cognitiv asociat cu boala Alzheimer. Cercetătorii au examinat creierul a 8 participanţi care aveau o excelentă capacitate de memorie şi o foarte bună activitate cognitivă în momentul în care au decedat şi au observat că 3 dintre ei prezentau indicatoare ale prezenţei acestei boli. Astfel, cum au putut să îşi păstreze capacitatea de a stoca amintiri în timp ce sufereau de Alzheimer?

Studiul a fost iniţiat de către neurologul Changiz Geula, de la Universitatea de Nord-Vest din Evanston, Illinois, care a selectat opt persoane cu vârste cuprinse între 95 şi 100 de ani şi, atunci când aceştia au decedat, au fost examinate creierele lor pentru a vedea dacă aveau indicii ale prezenţei unei boli  care afectează memoria.

După ce au analizat 4 regiuni ale creierului responsabile cu memoria, cu emoţiile şi cu vorbirea, au observat că 5 dintre creierele studiate se poziţionau în parametrii normali, dar 3 conţineau indicii clare ale prezenţei Alzheimerului.

În timp ce studiile anterioare au concluzionat că persoanele care suferă de această boală îşi pot păstra capacitatea cognitivă, acest studiu a venit să confirme acest lucru. În momentul în care Geula şi echipa sa au studiat creierele participanţilor, au observat că neuronii din sferele care sunt responsabile pentru capacitatea de a vorbi şi cea de a stoca amintirile au rămas intacţi. Atunci când au studiat anatomia cerebrală a unui alt grup de pacienţi care sufereau de această boală au observat că neuronii din aceste zone nu mai funcţionau.

Cu toate acestea, studiul nu este final şi este nevoie de noi şi ample cercetări pentru a ajunge la un rezultat clar, căci se crede că persoanele cu Alzheimer ale căror creiere nu prezentau simptomele acestor boli au decedat înainte ca acestea să îşi facă simţită prezenţa.

Sursa: Science Alert

Citeşte şi:

Boala Alzheimer ar putea fi detectată timpuriu prin studierea retinei

La regim – pentru a scadea riscul aparitiei maladiei Alzheimer

Lipsa de somn poate favoriza aparitia maladiei Alzheimer

A fost descoperit genomul bolii Alzheimer

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Nicolae Iorga, istoricul savant care s-a lăsat angrenat în manevrele lui Carol al II-lea
Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului
Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului
Universitatea Harvard „predă ura și prostia”, acuză Donald Trump
Universitatea Harvard „predă ura și prostia”, acuză Donald Trump
Școlile din Spania, obligate prin lege să servească fructe și legume copiilor
Școlile din Spania, obligate prin lege să servească fructe și legume copiilor
Anubis, gardianul morților
Anubis, gardianul morților
Google a dezvoltat un model AI pentru comunicarea cu delfinii
Google a dezvoltat un model AI pentru comunicarea cu delfinii
„Update Go4it” #20: Radu Uszkai despre AI și învățământul din România
„Update Go4it” #20: Radu Uszkai despre AI și învățământul din România
Un studiu arată că ciorile pot recunoaște regularitatea geometrică
Un studiu arată că ciorile pot recunoaște regularitatea geometrică
Primele urme de anchilozaur cu trei degete demonstrează că specia a trăit în America de Nord acum 100 de milioane de ani
Primele urme de anchilozaur cu trei degete demonstrează că specia a trăit în America de Nord acum 100 de milioane de ani
„În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust, cel mai lung roman. „Să fim recunoscători oamenilor care ne fac fericiți. (…) Ei ne fac sufletele să înflorească”
„În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel Proust, cel mai lung roman. „Să fim recunoscători oamenilor care ne ...
Mel Gibson, actor și regizor de Oscar, dar și tată prolific – 9 copii cu trei femei. „A juca este ca și cum ai minți. Arta de a minți bine. Sunt plătit să spun minciuni”
Mel Gibson, actor și regizor de Oscar, dar și tată prolific – 9 copii cu trei femei. „A juca este ca și cum ai ...
VIDEO: Cel mai corect robot din punct de vedere anatomic creat vreodată își flexează mușchii
VIDEO: Cel mai corect robot din punct de vedere anatomic creat vreodată își flexează mușchii
Cum ar putea banalul porumb să crească durata de viață a bateriilor?
Cum ar putea banalul porumb să crească durata de viață a bateriilor?
Test de cultură generală. De ce steagul-curcubeu este simbolul LGBTQ?
Test de cultură generală. De ce steagul-curcubeu este simbolul LGBTQ?
A fost detectată o nouă exoplanetă sub-Neptun care orbitează în jurul unei stele din apropiere
A fost detectată o nouă exoplanetă sub-Neptun care orbitează în jurul unei stele din apropiere
Curtea Supremă din Regatul Unit a decis! Care este definiția femeii?
Curtea Supremă din Regatul Unit a decis! Care este definiția femeii?
Decizia luată de Poșta din Hong Kong ca urmare a tarifelor impuse de Donald Trump
Decizia luată de Poșta din Hong Kong ca urmare a tarifelor impuse de Donald Trump